Elicopterul SMURD intervine la un accident cumplit în Giurgiu - Doi oameni au murit, alți doi sunt grav răniți

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 15-07-2023 20:59

Doi bărbați au murit, iar alte două persoane au fost rănite, sâmbătă după-amiază, într-un accident produs pe un drum județean din Giurgiu.

Potrivit ISU Giurgiu, accidentul în care au fost implicate două mașini a avut loc pe DJ 507, între localitațile Giurgiu și Oinacu, notează Mediafax.

La fața locului s-au deplasat o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, patru ambulanțe SMURD și SAJ. În sprijin, a fost solicitat și elicopterul SMURD.

Șoferul și pasagerul unuia dintre autoturisme au fost găsiți încarcerați, în stop cardio-respirator. În ciuda eforturilor depuse, aceștia nu au răspuns manevrelor de resuscitare.

Șoferul celui de-al doilea autoturism, în vârstă de 40 de ani, a fost preluat de o ambulanță SAJ, iar pasagera, în vârstă de 47 de ani, de elicopterul SMURD. Ambele persoane erau conștiente și cooperante, fiind transportate la spital.

Poliția face cercetări în acest caz.