Un tânăr s-a înecat într-un iaz din localitatea Borleşti

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 17-07-2023 11:30

Un tânăr în vârstă de 26 ani s-a înecat, duminică, într-un iaz din localitatea Borleşti, a informat, luni, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ, potrivit Agerpres.

Trupul acestuia a fost scos de pompieri după circa trei ore după ce a fost sesizată dispariţia sa în apă.

"La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Piatra-Neamţ cu o autospecială complexă pentru intervenţie, două bărci şi o ambulanţă SMURD TIM. Pompierii au acţionat cu ajutorul bărcilor pentru căutarea persoanei.

Trupul bărbatului în vârstă de 26 ani a fost găsit de scafandru, în jurul orei 21,15.

Din păcate, bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, medicul de pe ambulanţa SMURD TIM declarând decesul acestuia", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, Irina Popa.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.