Incendiu pe aeroportul din Catania: zborurile sunt suspendate până miercuri

Autor: Mirea Andreea
Publicat: 17-07-2023 12:06

Incendiu pe aeroportul din Catania: zborurile sunt suspendate până miercuri.

Zborurile din şi spre aeroportul din Catania din sudul Italiei sunt suspendate până miercuri, după un incendiu care a avut loc duminică noapte, relatează luni dpa, informează Agerpres.

SAC, compania care administrează aeroportul internaţional Vincenzo Bellini, a anunţat că zborurile vor fi suspendate până miercuri la ora 14:00 (12:00 GMT) din cauza unui "incendiu care s-a declanşat în aeroport".

Compania a anunţat iniţial că zborurile vor fi suspendate până luni dimineaţă.

Pompierii au declarat că situaţia a fost "delicată şi solicitantă", potrivit agenţiei de ştiri ANSA.

Agenţia a relatat că pompierii au fost chemaţi pe aeroportul din Sicilia în jurul orei 23:30 duminică.

Potrivit aeroportului, nimeni nu a fost rănit în incendiu. "Le mulţumim pompierilor, organismelor de stat, salvatorilor şi comunităţii de pe aeroport pentru răspunsul rapid", a postat compania care administrează aeroportul pe Twitter.

În luna mai, peste un milion de pasageri au trecut prin aeroportul din Catania, potrivit datelor furnizate de Assaeroporti, asociaţia italiană a aeroporturilor.