Ion Iliescu, profund îndurerat la moartea compozitorului Valentin Gheorghiu: 'Cei mari sunt mereu modești!'

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 17-07-2023 17:06
Actualizat: 17-07-2023 14:49

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a transmis un mesaj de condoleanțe, după moartea compozitorului  Valentin Gheorghiu. Iliescu și-a adus aminte de relațiile sale cu maestrul, dar a arătat și rolul acestuia în contextul istoric în care se afla România.

„De astăzi, cântecul de pian e mai trist: a plecat dintre noi Valentin Gheorghiu, un mare maestru al clapelor și un spirit înalt al culturii și societății noastre. Pe cât de mare a fost talentul său, pe atât de discretă a fost prezența sa în lume. Cei mari sunt mereu modești. Valentin Gheorghiu, unul din ultimii Maeștri adevărați ai lumii noastre, avea capacitatea de a transforma un iubitor al muzicii într-un meloman, așa cum numai artiștii cu o vocație unică reușesc, printr-o putere fantastică asupra publicului lor. Pentru România, a continuat munca lui Dinu Lipatti și a păstrat memoria lui Enescu răsunătoare: a făcut cele mai bune interpretări ale lui Schumann, Mozart, Schubert, Brahms, Rahmaninov, Debussy aici și peste granițe, și a păstrat locul țării noastre pe harta mondială a muzicii clasice”, a spus Ion Iliescu, pe blogul său personal.

„A debutat la 15 ani, sub îndrumarea marelui dirijor George Georgescu, performând pe scena Ateneului Român un Beethoven care a convins publicul că își merită locul în Filarmonica noastră, pe care același George Georgescu a condus-o în perioada ei de glorie.

Pentru George Enescu – mărturie stă una dintre scrisorile lui, Valentin Gheorghiu a fost “un talent rar”. Pentru mine, a fost aceasta și mai mult decât atât: un prieten bun. I-am ascultat concertele, am fost martorul marilor sale succese, ne încurajam unul pe celălalt și povesteam despre speranțele și utopiile unei generații.

Cine e atent la subtilitățile istoriei nu uită că în 1958, când avea loc prima ediție a Festivalului Enescu la București, Valentin, alături de fratele său, Ștefan Gheorghiu, au câștigat Premiul I pentru interpretarea Sonatei a III-a pentru vioară și pian de Enescu.

65 de ani mai târziu, în 2023, va avea loc prima ediție a festivalului Enescu fără Valentin Gheorghiu. Din nefericire, nu ne putem scrie singuri partitura vieții.

Am regretat sincer dispariția violonistului Ștefan Gheorghiu în urmă cu ceva timp, așa cum astăzi deplâng plecarea lui Valentin Gheorghiu. Transmit condoleanțele mele familiei înnobilate de prestigiul cultural și muzical al numelui Gheorghiu. Sunt alături de Roxana și Valentina Gheorghiu în aceste momente grele.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, a mai adăugat Ion Iliescu.