Gianluca Simeone, fiul lui Diego Simeone, la Tudelano (D3)

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 20-07-2023 11:01

Club Deportivo Tudelano a anunţat, miercuri, angajarea pentru viitorul sezon al fotbalistului Gianluca Simeone Baldini, fiul antrenorului echipei Atletico Madrid, Diego Pablo Simeone, având ca obiectiv promovarea echipei în Primera RFEF, eşalonul trei al fotbalului spaniol, informează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Marţi seara, echipa a publicat pe reţelele de socializare o înregistrare video în care atacantul şi-a salutat noua echipă: "Tudelano, sunt aici!".

Născut la Buenos Aires, Gianluca Simeone a fost transferat de la Xerez Deportivo (D2), unde a jucat în sezonul trecut 30 de meciuri şi în care a marcat patru goluri, contribuind la evitarea retrogradării echipei în divizia a treia.

Gianluca a mai jucat pentru echipa a doua a clubului argentinian River Plate, trecând totodată pe la Gimnasia La Plata. După plecarea sa în Spania, el a ajuns la Ibiza Pitiusas, continuându-şi apoi cariera la Xerez Deportivo.

"Hai Tudela!", a postat jucătorul de 25 de ani pe reţelele de socializare.