Probleme în centrele sociale din București: zeci au fost închise, nereguli sunt aproape peste tot

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 21-07-2023 09:41
Actualizat: 21-07-2023 10:59

Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor București-Ilfov a găsit nereguli în aproape toate centrele sociale verificate din Sectorul 2 al capitalei. Peste 20 de unități au activitatea suspendată.

În urma controalelor făcute de comisarii de la Protecția Consumatorilor, au fost găsite nereguli la 31 de centre din totalul de 32 verificate. În principal este vorba despre mizerie, mobilier vechi și spații neconforme. A fost și un caz în care au fost descoperite ploșnițe, iar într-un centru, cabinetul medical era amplasat pe zona unei foste toalete.

Ca urmare, au fost stabilite 19 măsuri de oprire temporară a prestării serviciilor, trei propuneri de închidere a unității pentru o perioadă de la 6 la 12 luni, o propunere de închidere a unității pentru o perioadă de până la 6 luni, o propunere de închidere definitivă a unității și patru decizii de remediere a deficiențelor.

În total, au fost aplicate nouă avertismente și 37 de amenzi contravenționale în cuantum de 242.000 lei, au mai anunțat comisarii de la Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor.