Klaus Iohannis a promulgat legea. Noi condiţii pentru pensionarea anticipată a avocaţilor

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 21-07-2023 13:46

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 72/2016 privind sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor.


Actul normativ introduce noi condiţii pentru pensionarea anticipată, transformarea pensiei anticipate în pensie pentru limită de vârstă şi diminuarea cuantumului pensiei pentru fiecare lună de anticipare.

Potrivit legii, pensia anticipată se cuvine, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, asiguraţilor care au realizat stagiul complet de cotizare numai în profesia de avocat, prevede actul normativ.

Cuantumul pensiei anticipate se stabileşte din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă prin diminuarea acestuia cu un procent de 0,75% pentru fiecare lună de anticipare. Prin sintagma "luni de anticipare" se înţelege perioada cuprinsă între data acordării pensiei anticipate şi data împlinirii vârstei standard de pensionare pentru obţinerea pensiei pentru limită de vârstă, exprimată în număr de luni calendaristice întregi.

La data îndeplinirii condiţiilor pentru a beneficia de pensie pentru limită de vârstă, pensia anticipată se transformă, în pensie pentru limită de vârstă şi se recalculează prin eliminarea diminuării aplicate şi prin adăugarea perioadelor asimilate şi a eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de anticipare şi, la cererea avocatului, a perioadelor asimilate. Transformarea pensiei anticipate în pensie pentru limită de vârstă se face din oficiu, mai prevede legea.