Spectatorii iau cu asalt cinematografele din Los Angeles pentru experienţa 'Barbenheimer'

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 21-07-2023 22:55

Spectatorii au luat cu asalt cinematografele din Los Angeles pentru primele proiecţii ale peliculelor ''Barbie'' şi ''Oppenheimer'', a căror lansare simultană a fost botezată ''Barbenheimer'', informează Reuters.

La cinematograful TCL Chinese Theater de pe Hollywood Boulevard, unii dintre spectatori intenţionau să participe la experienţa ''Barbenheimer'' şi să vadă ambele filme în aceeaşi zi, potrivit Agerpres.

''Am cumpărat bilete cu mai multe luni în urmă, imediat ce au fost puse în vânzare'', a spus Joey Litvak, de 25 de ani, în timp ce se îndrepta către proiecţia ''Oppenheimer''.

''O să văd Barbie... imediat după. Barbenheimer''.

Deşi ambele au premiera vineri, iar lansarea lor simultană a fost botezată ''Barbenheimer'', cele două filme sunt extrem de diferite.

''Barbie'' o are în distribuţie pe Margot Robbie în rolul păpuşii Mattel, care îşi trăieşte viaţa idilică în Barbie World până într-o zi când începe să aibă gânduri negre şi descoperă că are platfus.

''Oppenheimer'', în regia apreciatului regizor Christopher Nolan, îl are în distribuţie pe Cillian Murphy în rolul fizicianului american J. Robert Oppenheimer, care a supervizat crearea bombei atomice în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Un alt spectator, Christian Cage, de 45 de ani, a spus că intenţionează să vadă ambele filme înainte să plece la muncă în cursul serii.

''Voi fi epuizat, dar e o zi de-a dreptul caniculară aici în LA aşa că nu e nicăieri mai bine decât într-o încăpere cu aer condiţionat, unde poţi să vizionezi filme toată ziua'', a spus el.

Mulţi dintre fanii care au venit să vizioneze ''Barbie'' s-au îmbrăcat în roz şi şi-au făcut fotografii într-o cutie de jucării Barbie.

''Îmi place la nebunie, e singura jucărie cu care mă jucam când eram mică'', a spus Claudia Ripper, de 39 de ani, care a venit să vizioneze ''Barbie'' alături de fiica ei.

''Le îmbrăcam şi le aranjam părul... Barbie era preferata mea. Aşa că, evident, acum am o fiică, vreau să văd filmul alături de ea... O ador pe Barbie.''

''Barbie'' ar putea obţine încasări de peste 100 de milioane de dolari în cinematografele din Statele Unite în primul weekend pe marile ecrane, în timp ce ''Oppenheimer'' ar putea avea încasări de 50 de milioane de dolari''.