Calabria, tărâmul de vis din sudul Italiei, 'arde'. Pompierii, în alertă maximă

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 23-07-2023 22:53
Actualizat: 24-07-2023 07:19

Pompierii s-au luptat cu focul în regiunea Calabria din sudul Italiei, iar proprietăţile din insula Sicilia au fost afectate de pene de curent, în timp ce temperaturile au crescut din nou în timpul valului de căldură care a provocat haos în unele părţi ale Europe, relatează Reuters.

Agenţia de protecţie civilă din Sicilia a declarat că temperatura în unele zone din estul Siciliei a crescut duminică până la 47 de grade Celsius (116,6 Fahrenheit), aproape de un record european de 48,8 grade Celsius înregistrat în urmă cu doi ani.

Unele zone din apropierea oraşului Catania, în estul ţării, au suferit întreruperi de energie electrică, pe care oficialii au pus-o parţial pe seama căldurii.

Incendiile afectau  păduri şi vegetaţie în diferite părţi din Calabria, cea mai sudică parte a Italiei continentale, după ce temperaturile au urcat în ultima săptămână.

Echipe suplimentare de pompieri au fost chemate din regiunile Campania şi Lazio, precum şi din oraşul sicilian Messina.

Un val de căldură a lovit sudul Europei în timpul sezonului turistic de vară, doborând recorduri - inclusiv la Roma - şi aducând avertismente cu privire la un risc crescut de decese.