Dezvăluirile lui Vlad Ciurea! Acestea sunt orele la care creierul te ajută să iei cele mai bune decizii

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 24-07-2023 16:23

Medicul Vlad Ciurea a explicat că la fel ca și corpul uman, creierul are diverse perioade în care este mai activ și în care ne poate ajuta să gândim mai rațional. Astfel, Ciurea spune că oamenii care au de gândit anumite lucruri mai complexe, de analizat situații complicate sau de luat o decizie cu impact major pe termen lung trebuie să țină cont de aceste informații.

“Mă gândesc ce am eu de făcut și să mă contraactivez pentru elementele esențiale cu cele două perioade de activitate cerebrală, între 10-12 și 16-18 şi atunci mă concentrez pe acestea. Aici, între aceste ore, funcționăm cel mai bine, este dovedit cerebral.

Fără biciuire, fără multitudini de cafele, merge creierul perfect. Iar la prânz, dacă se poate să mâncăm ceva foarte, foarte ușor, nu trebuie să fie copios ca să te poți concentra mai departe la ceea ce ai de făcut”, a spus prof. univ. dr. Vlad Ciurea, la Antena 3 CNN.