Un aliat al lui Navalnîi, condamnat la nouă ani de închisoare pentru extremism

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 24-07-2023 13:40

Fostul coordonator al filialei de campanie din Barnaul (Siberia) a criticului Kremlinului, Aleksei Navalnîi, a fost condamnat la nouă ani de închisoare în Rusia pentru participare la o "comunitate extremistă", a anunţat luni echipa lui Navalnîi pe Telegram, afirmând că Vadim Ostanin a desfăşurat doar o "muncă politică legală", potrivit Reuters., citată de Agerpres.

El a fost găsit vinovat şi de implicare într-un grup non-profit "a cărui activitate implică violenţă împotriva cetăţenilor".

Ostanin a fost arestat în decembrie 2021 şi deţinut la Moscova înainte de a fi transferat la Barnaul, unde a fost judecat.

"La sosirea la Barnaul de la Moscova, fără explicaţii, am fost închis într-o celulă de izolare de aproximativ şase metri pătraţi, într-un subsol cu o fereastră acoperită de moloz", a scris Ostanin într-o scrisoare publicată de echipa lui Navalnîi.

"Aproximativ o săptămână mai târziu, celula a fost inundată cu apă până la glezne... În această celulă erau şobolani, furnici şi păianjeni", spune Ostanin.

Echipa lui Navalnîi susţine că anchetatorii au exercitat presiuni asupra acestuia pentru a-şi recunoaşte vinovăţia, dar el a refuzat.

Navalnîi, cel mai cunoscut critic al lui Putin, ispăşeşte o pedeapsă totală de 11 ani şi jumătate într-o colonie penitenciară pentru fraudă şi alte acuzaţii despre care el şi simpatizanţii săi susţin că au fost fabricate pentru a-l reduce la tăcere. Săptămâna trecută, procurorii ruşi au cerut unui tribunal să îl închidă pentru încă 20 de ani în cadrul unui nou proces penal pentru "extremism".

Luna trecută, o altă militantă din cadrul organizaţiei lui Navalnîi, Lilia Ceanîşeva, a fost condamnată la 7 ani şi jumătate de închisoare tot pentru "extremism". A