Mentalitatea germană: Aproape 4 din 10 nemți vor ca propriul guvern să mențină relații bune cu Rusia

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 25-07-2023 02:40

Germanii se împart în două tabere în privinţa relaţiilor pe care le doresc cu Rusia, arată un sondaj de opinie realizat de centru de cercetare YouGov pentru agenţia de presă dpa, scrie Agerpres.

Rezultatele publicate luni arată că 37% din cetăţenii germani vor ca guvernul să menţină relaţii bune cu Rusia, în timp ce jumătate din cei chestionaţi nu sunt de acord cu această poziţie.

Alegătorii din landurile din est, din fosta Republică Democrată Germană, sunt favorabili unor legături cu Moscova în proporţie de 51%, față de 32% din nemții din vest, din fosta Republică Federală Germană.

Conform dpa, prudenţa faţă de Rusia nu poate fi interpretată neapărat ca aprobatoare pentru preşedintele rus Vladimir Putin, care a ordonat invadarea Ucrainei în februarie anul trecut.

În estul aflat sub control sovietic până în 1989, Rusia este considerată o ameninţare pentru Germania doar de 51% din cetăţeni, faţă de 63% la nivel naţional. În total, numai 30% din germani nu se simt ameninţaţi de ruşi.