Cod galben de ploi torențiale și grindină în vestul, nord-vestul și centrul țării: tunete extrem de puternice în Transilvania

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 25-07-2023 07:10

Meteorologii au emis cod galben de ploi torențiale și grindină în vestul, nord-vestul și centrul țării. Codul e valabil până în marți, 25 iulie, la ora 10:00.

„Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată

Interval de valabilitate: 24 iulie, ora 22:00 –

Zone afectate: local în vestul, nord-vestul și centrul țării

În intervalul menționat, local în vestul, nord-vestul și centrul țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale în general de 55...70 km/h și izolat peste 80 km/h), vijelii, averse ce vor avea și caracter torențial (în intervale foarte scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat peste 30...40 l/mp) și grindină.

Notă: Instabilitatea atmosferică va fi pronunțată începând cu a doua parte a zilei de marți (25 iulie) în vestul, nordul, centrul și nord-estul teritoriului, iar miercuri seara și în noaptea de miercuri spre joi (26/27 iulie) în special în sud și est”, transmite ANM.