David Popovici, înfrângere neașteptată: doar locul 4 la proba de 200 de metri liber la Campionatul Mondial

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 25-07-2023 14:09
Actualizat: 25-07-2023 16:33

David Popovici a înotat, marţi, pentru a-şi apăra titlul mondial la 200 metri liber de la Campionatul Mondial de Natație de la Fukuoka. Proba a fost câștigată de britanicul Mathew Richards.

David Popovici a condus toată cursa, dar pe ultimul bazin a fost depășit de 3 înotători.

Primul loc a fost obținut surprinzător de britanicul Matthew Richards (1:44:30), urmat de compatriotul său Tom Dean (1:44:32) și de sud-coreeanul Sunwoo Hwang (1:44:42).

Popovici a plecat de pe culoarul 4 al bazinului, după ce în semifinale obținuse cel mai bun timp, cu 1:44.70. Sportivul de 18 ani a făcut o cursă de excepție pe primele 3 lungimi de bazi și a întors primul la toate cele trei intermediare.

După 150 de metri, Popovici a avut aproape o lungime de corp avans, însă nu a reușit să mențină ritmul, fiind depășit pe ultimele zeci de metri de trei adversari.

Înotătorul român, pregătit de antrenorul Adrian Rădulescu, a ajuns în ultimul act al probei de 200 m liber cu cel mai bun timp din semifinale - 1:44.70 min.