Țara în care până și funcția de prim-ministru se moștenește: tatăl demisionează după 40 de ani și fiul va prelua funcția

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 26-07-2023 21:30
Actualizat: 26-07-2023 21:28

Premierul Cambodgiei, Hun Sen, a anunțat că va demisiona din funcție și va preda puterea fiului său luna viitoare, potrivit Reuters, informează Mediafax.

Premierul Cambodgiei, Hun Sen, a declarat miercuri că va demisiona și va preda puterea fiului său luna viitoare. Hun Sen este la putere de aproape patru decenii.

„Hun Manet... va deveni prim-ministru în următoarele săptămâni", a declarat Hun Sen într-un discurs televizat.

El a spus că fiul său va fi numit în funcție de către rege pe 10 august, iar parlamentul va confirma noul guvern printr-un vot pe 22 august.

Hun Sen, care a condus țara din Asia de Sud-Est timp de 38 de ani, a făcut anunțul la doar câteva zile după ce Partidul Popular, aflat la putere, a câștigat alegerile generale. Partidul a candidat fără a avea opoziție.

Viitorul premier este un general cu educație occidentală. El a câștigat un loc în Parlament în urma alegerilor de duminică.

Criticii au denunțat scrutinul ca fiind un simulacru, după ce guvernul a descalificat principalul partid de opoziție pe baza unui aspect tehnic.