Tragedie uriașă pe o șosea din Buzău: Doi morţi şi trei răniţi într-un grav accident petrecut pe DN2B/ Foto

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 28-07-2023 17:43
Actualizat: 28-07-2023 17:45

Tragedie uriașă pe o șosea din Buzău: Doi morţi şi trei răniţi într-un grav accident petrecut pe DN2B

Două persoane şi-au pierdut viaţa şi alte trei au fost rănite vineri într-un accident de circulaţie petrecut pe DN2B, în localitatea Cilibia.

Şoferul unui autoturism care se deplasa dinspre Brăila spre Buzău ar fi intrat pe contrasens unde s-a izbit frontal cu alt autovehicul care circula din sens opus şi în care se afla o familie din Brăila.

"Din primele date de la faţa locului a reieşit că în timp ce se deplasa pe DN2B dinspre Brăila către Buzău o şoferiţă în vârstă de 65 de ani, din Nehoiu a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus din sens opus la volanului căruia se afla un conducător auto de 46 din Brăila", informează IPJ Buzău.

În urma coliziunii dintre cele două autoturisme, cei doi şoferii în vârstă de 65, respectiv 46 de ani au decedat

"Accidentul s-a soldat cu decesul şoferiţei şi a şoferului, dar şi cu rănirea pasagerilor din maşina bărbatului, 3 persoane cu vârstele cuprinse între 18 şi 42 de ani, toţi din Brăila. Aceştia au fost preluaţi şi transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale", a transmis IPJ Buzău.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal şi continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.