Naţionala de handbal feminin a României a învins Spania, scor 30-25, într-un meci amical la Mioveni

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 29-07-2023 19:25

Naţionala de handbal feminin a României a învins sâmbătă, la Mioveni, reprezentativa Spaniei, scor 30-25 (15-12), în al doilea meci amical din stagiul de pregătire în vederea Campionatului Mondial din acest an.

Principala marcatoare a partidei a fost pivotul Crina Pintea, cu 9 goluri, scrie news.ro.

În primul amical cu echipa iberică, la Piteşti, tricolorele au remizat, scor 30-30 (14-16), după un meci în care căpitanul Cristina Neagu nu a evoluat, acuzând dureri la umărul drept.

Spania este condusă de Ambros Martin, care a fost şi selecţionerul României în urmă cu câţiva ani.

Acţiunile reprezentativei de la Piteşti/Mioveni au fost o etapă de pregătire a Campionatului Mondial din 2023, care va avea loc între 29 noiembrie – 17 decembrie, în Danemarca, Norvegia şi Suedia.

România a fost repartizată în grupa E, care se va juca la Herning (Danemarca), cu Danemarca, Serbia şi Chile.