Ultima oră! Fostul polițist care s-a împușcat în cap, în Sectorul 1 al Capitalei, a murit

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 30-07-2023 10:03

Ultima oră! Fostul polițist care s-a împușcat în Sectorul 1 al Capitalei a murit

Bărbatul în vârstă de 63 de ani, fost poliţist, care s-a împuşcat în cap sâmbătă, într-un imobil din Sectorul 1 al Capitalei, a decedat la Spitalul Elias.

Reprezentanţii Spitalului Elias, unde bărbatul a fost transportat, au transmis că acesta a decedat, urmând să fie transportat la Institutul Naţional de Medicină Legală.

Sâmbătă Politia Capitalei a fost sesizată cu privire la faptul că, în timp ce se afla la domiciliu, un bărbat, în vârstă de 63 de ani s-a împuşcat în zona capului, cu un pistol letal, deţinut legal.

Incidentul a avut loc în zona de nord a Capitalei, în Sectorul 1

Bărbatul era fost poliţist, în prezent pensionat şi ar fi suferit de afecţiuni oncologice.

El fusese transportat la Spitalul Elias în stare foarte gravă.