Scandal uriaș în Italia, din cauza unui român: doi polițiști sunt în stare critică la spital

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 30-07-2023 14:20

În Italia este un scandal uriaș din cauza unui șofer român. Carabinierii de la Gara Centrală din Roma au făcut semn unei mașini cu numere de România să oprească, dar șoferul nu doar că nu a oprit, dar a demarat în trombă.

A urmat o cursă care a durat chiar câteva zeci de kilometri, o cursă cu multă viteză, până când cele două mașini au ajuns pe autostrada A24, informează Antena 3 CNN.

Acolo, mașina cu numere de România a accelerat, iar polițiștii italieni au încercat să țină pasul cu aceasta. La un moment dat, șoferul mașinii a virat brusc, iar carabinierii au încercat și ei să facă același lucru.

Polițistul care era la volan a pierdut controlul mașinii, astfel încât mașina de poliție italiană s-a răsturnat, iar cei doi carabinieri care se aflau în ea au ajuns la spital și se află în stare critică.

Mașina cu numere de România este încă și la această oră căutată de poliția din Italia.