Aur pentru România la Campionatele Europene de box pentru juniori de la Ploiești

Autor: Daniel Mihai Dragomir
Publicat: 31-07-2023 04:22

Pugiliştii români Fabian Stroe şi Matei Nastasiuc au câştigat medaliile de aur, duminică, la Campionatele Europene de box pentru juniori de la Ploieşti, informează Agerpres.

Fabian Stroe l-a învins la puncte în ultimul act pe armeanul Aren Haratian (4-1), la categoria 56 kg.

Matei Nastasiuc (cat. 80 kg) a câştigat greu finala, la puncte (3-2), contra armeanului Haik Gahramanian.

Cele trei reprezentante ale României care au boxat în finalele de duminică au pierdut meciurile şi au rămas cu medaliile de argint.

La cat. 50 kg, Rebeca Micaela Muller a fost învinsă la puncte de englezoaica Hollie-Rose Haskins (2-3).

În limitele cat. 54 kg, Rocio Trigos Bucur a pierdut finala cu ucraineanca Maria Mandziuk (1-4).

Denisa Elena Manu a fost întrecută de turcoaica Havvanur Kahtuda prin KO tehnic în prima repriză la finala cat. +80 kg.

România a încheiat cu un bilanţ de 18 medalii, 2 de aur, 3 de argint şi 13 de bronz: Nicholas Boncu (cat. 48 kg), Renato Nica (cat. 54 kg), Mario Ciprian Iofciu (cat. 57 kg), Daniel Adrian Grigorie (cat. 60 kg), Alexandru Ovidiu Suvache (cat. 66 kg), Leon Andrei Măjer (cat. +80 kg), Silvia Mihaela Meltzer (cat. 46 kg), Mirela Elisa Cojocaru (cat. 57 kg), Amalia Ţugui (cat. 63 kg), Eliza Denisa Şopterean (cat. 66 kg), Emanuela Smarandache (cat. 70 kg), Angela Emilia Tatu (cat. 75 kg), Maria Ioana Bodeştean (cat. 80 kg).

România a aliniat 26 de pugilişti, 13 la masculin şi 13 la feminin, la Europenele de juniori (15 şi 16 ani), numărul total al participanţilor fiind de 378, dintre care 260 la masculin şi 118 la feminin.