Chelsea a ajuns la un acord pentru transferul fundaşului francez Disasi (Monaco)

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 31-07-2023 13:27

Clubul englez de fotbal Chelsea a ajuns la un acord cu AS Monaco pentru transferul fundaşului francez Axel Disasi la gruparea din Albion, potrivit presei britanice de duminică, citată de Reuters, potrivit Agerpres.

Internaţionalul de 25 de ani va ajunge la Londra pentru o sumă vehiculată de 45 de milioane de lire sterline şi va fi o opţiune pentru înlocuirea compatriotului său Wesley Fofana, în prezent accidentat.

Disasi este aşteptat să joace în centrul apărării alături de Thiago Silva, Trevoh Chalobah sau Levi Colwill, în timp ce un alt fundaş francez, Benoit Badiashile, se pregăteşte să revină pe gazon după o accidentare.

Fofana va lipsi cea mai mare parte a sezonului după ce în iulie a fost supus unei operaţii de reconstrucţie a ligamentului încrucişat anterior (ACL).

Disasi are patru selecţii la naţionala Franţei, la care a fost convocat în premieră pentru Cupa Mondială din Qatar, debutând în meciul pierdut în faţa Tunisiei (0-1).