BVB a închis în scădere prima ședință a săptămânii

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 31-07-2023 19:44

Bursa de la Bucureşti a închis în scădere pe majoritatea indicilor prima şedinţă a săptămânii, iar valoarea totală a schimburilor a fost de 2,49 miliarde de lei (505,48 milioane de euro), din care 2,41 miliarde de lei (488,6 milioane de euro) au reprezentat tranzacţii cu obligaţiuni.

Cele mai tranzacţionate companii pe Piaţa Reglementată au fost Fondul Proprietatea, care a generat un rulaj de 13,46 milioane de lei, Banca Transilvania, cu schimburi de 12,74 milioane de lei, şi Hidroelectrica - 10,63 milioane de lei, potrivit Agerpres.

Indicele principal BET s-a depreciat cu 0,13%, până la 13.227,10 puncte, în timp ce BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a consemnat o scădere cu 0,12%.

În acelaşi timp, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a coborât cu 0,10%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a majorat cu 0,25%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a închis şedinţa pe plus cu 0,11%, în timp ce BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a depreciat cu 0,82%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a urcat cu 0,09%.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Companiei Energopetrol (+14,67%), Artego (+7,95%) şi Aquila Part Prod Com (+4,78%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Prebet (-2,65%), Socep (-2,44%) şi Digi Communications (-2,25%).