Motiv de scandal: Un copil din Ungaria a fost ucis de o mașină cu numere de România care transporta migranți ilegali

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 01-08-2023 13:20

Un copil a murit şi cinci persoane au fost rănite marţi dimineaţa în Ungaria într-un accident în care a fost implicată o maşină înmatriculată în România şi care transporta migranţi ilegali, informează MTI, scrie Agerpres.

Maşina, condusă de un cetăţean moldovean şi în care se aflau şapte migranţi, a derapat pe autostrada M5, pe sensul de mers spre Budapesta, şi a ajuns în şanţ, a precizat poliţia din judeţul Bacs-Kiskun (sud).

Autostrada a fost parţial închisă traficului în apropierea oraşului Lajosmizse, a mai indicat poliţia.