Gazprom anunță un nou record de vânzări de gaze către China, prin gazoductul Puterea Siberiei

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 01-08-2023 20:21
Actualizat: 01-08-2023 21:53

Gazprom a anunţat că, la 31 iulie, livrările de gaze rusești prin gazoductul "Puterea Siberiei" către China au depășit din nou obligațiile contractuale zilnice și au stabilit un nou record în acest sens, informează holdingul.

"La 31 iulie, livrările de gaz rusesc prin gazoductul "Puterea Siberiei" a depășit din nou obligațiile contractuale zilnice. Gazprom a livrat toate volumele solicitate și a stabilit un nou record istoric pentru livrările zilnice de gaz către China" - se afirmă în comunicatul companiei, anunță Rador.

Gazprom a adăugat că livrările sunt efectuate în cadrul acordului bilateral de vânzare-cumpărare de gaze pe termen lung încheiat între Gazprom și CNPC.

Amintim că, la sfârșitul anului 2022, Rusia a exportat prin gazoductul "Puterea Siberiei" 15,5 miliarde de metri cubi de gaze în China. În același timp, livrările rusești de gaz către China prin "Puterea Siberiei" în anul 2023 se vor ridica la 22 de miliarde de metri cubi de gaze, a declarat vicepremierul rus, Aleksandr Novak.