Un taximetrist din Botoșani i-a restituit unui client 40.000 de euro: Câștigi azi nemeritat, mâine pierzi mai mult

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 02-08-2023 11:21
Actualizat: 02-08-2023 12:17

Un taximetrist din Botoșani e omul zilei în România! Un client care mergea la Sinagogă a uitat în mașina lui 40.000 de euro. Suma e una uriașă pentru orice om de rând, iar cu ea ți-ai putea lua chiar un apartament într-un oraș mai mic. Taximetristul nu s-a gândit nicio clipă să sustragă banii, ci a mers să îl caute pe om, iar după ce nu l-a găsit, a dat alerta prin dispecerat.

Așa a reușit să se întâlnească cu clientul păgubit, un vârstnic de 80 de ani, care mergea la Sinagogă, și să îi predea banii

"L-am dus, a coborât, a plătit. Dar el când a urcat a avut o sacoșă de rafie, a pus-o între picioare, sub scaun era. Mi-a plătit, eu am plecat și când mă apropiam de stația din Bucovina, am văzut. Chiar atunci am avut un client și l-am dus înapoi spre Bazar. Am dus clientul și m-am dus din nou să-l caut pe bătrân, am zis că mă poate mă așteaptă. Imediat a fost. Nu era. M-am întors în stația din care l-am luat.

Ce să păstrez dacă nu e al meu lucrul? Eu mai mult pierd, mai merg și eu la Biserică, și soția merge, suntem totuși… nu se opresc lucrurile. Dacă ai oprit azi un lucru, mâine pierzi mai mult, a spus Constantin Ionescu, taximetristul care poate fi considerat drept un model", conform Botoșăneanul.ro.