O carte pe zi: 'Starul' de Yukio Mishima

Autor: Alecsandru Ionescu
Publicat: 02-08-2023 20:37

Starul, spun editorii, care de la publicarea în revista literară japoneză Gunzo, în 1960, până la traducerea sa în engleză, în 2019, a fost greu accesibil publicului, poate fi considerat, în primul rând, un microroman psihologic, care își are punctul de plecare în analiza faimei și a destrămării ei.

Din opera celebrului scriitor japonez Yukio Mishima, Editura Humanitas Fiction a publicat mai multe de o duzină de titluri în ulrimul deceniu, încântându-și cititorii. Mishima (1925-1970) a fost unul dintre marii scriitori ai secolului trecut, celebru pentru multe dintre piesele și romanele sale, dar și pentru că s-a născut într-o familie de samurai, a început să scrie de la 12 ani, a avut o carieră fulinantă și a fost de trei ori nominalizat la Premiul Nobel, a fost obsedat de codul onoarei și s-a sinucis, ritual, prin seppuku, conform mediafax.

Microromanul pe care îl semnalăm astăzi a fost scris imediat după filmările la „Afraid to die”, 1960, primul film în care a jucat și Yukio Mishima. De aceea s-a și spus că „probabil nu există scriitor mai autobiografic decât Mishima”( Philip Glass).

Scriu editorii: „La numai 23 de ani, Yutaka Mizuno este un actor iubit de toată lumea. Rolurile sale de yakuza violent, însă principial, dar mai cu seamă măștile sub care apare în lume, construite minuțios de specialiștii în comunicare din lumea filmului, dar și de el însuși, l-au făcut un adevărat star, a cărui viață se desfășoară clipă de clipă în fața publicului. Numai alături de Kayo, asistenta sa urâtă, trecută de 30 de ani, Yutaka se simte în largul său. Cei doi se oglindesc unul în celălalt, urâțenia fizică a lui Kayo fiind un fel de pandant la tumultul interior al tânărului. Iar în acest joc stratificat de oglinzi, uneori și iubirea, oricât de inimaginabilă pare, își poate face loc”.

„Mishima este un maestru al psihologiei: estompează diferențele dintre identitatea lui Yutaka Mizuno și personajele pe care acesta le joacă prin tranziții năucitoare, însă niciodată disonante, între scenele de film și realitate. Zeci de ani de la publicare, această poveste dinamică despre pierderile și orbirea induse de atenția nesfârșită a publicului va rezona cu mulți cititori”. — Publishers Weekly.

„Povestea atât de complexă psihologic a lui Yutaka Mizuno, un tânăr actor de filme cu gangsteri, se bazează, în parte, pe propriile experiențe actoricești ale lui Mishima. Este o operă literară reper pentru Japonia secolului XX“ — Barnes and Noble.

Yukio Mishima – Starul. Traducere din limba japoneză de Andreea Sion. Editura Humanitas Fiction, colecția Raftul Denisei. 95 pag.