Organizația Națiunilor Unite (ONU) solicită eliberarea imediată a opozantului rus Alexei Navalnî

Autor: Daniel Mihai Dragomir
Publicat: 05-08-2023 03:16

Organizația Națiunilor Unite cere eliberarea imediată a opozantului rus Alexei Navalnîi, care a fost condamnat la încă 19 ani de închisoare, informează Rador.

Înaltul Comisar ONU pentru drepturile omului, Volker Türk, spune că această nouă condamnare creează îngrijorări privind instrumentalizarea sistemului judiciar în scopuri politice în Rusia și are loc pe fondul unei represiuni din ce în ce mai severe în această țară a libertății de exprimare și a opoziției politice.

Navalnîi, care a fost acuzat la acest ultim proces de extremism, a transmis un mesaj pe Facebook, prin intermediul echipei sale, prin care îi îndeamnă pe ruși să reziste în fața lui Putin, informează France-Presse.