Tănase Stamule: Prin PNRR toate partidele și-au asumat eliminarea facilităților fiscale

Autor: Radu Pop
Publicat: 08-08-2023 14:43

Atunci când s-a făcut PNRR-ul toate partidele și-au asumat că se vor elimina facilitățile fiscale sectoriale și atât PNL cât și PSD, USR și UDMR știau ca din 2024 acestea urmau să fie anulate, spune liberalul Tănase Stamule, decanul Facultății de Administrarea Afacerilor din cadrul ASE.

„Astăzi, din cauza capodoperei bugetare a lui Câciu, toată lumea e indignată de aceste măsuri, deși cu toții au fost de acord cu ele atunci când au votat PNRR-ul. Ca să fie tuturor clar, vârful de plăți de anul viitor are surse legitime, respectiv creșterea salariilor din învățământ, indexarea pensiilor cu inflația din 2022 și scăderea deficitului bugetar spre 3%. Aceste cheltuieli suplimentare de aproximativ 70 de miliarde de lei nu pot fi acoperite doar din reducerea cheltuielilor statului. Profesorii reprezintă de exemplu 25% din toți angajații statului”, afirmă Stamule.

„Cea mai tristă parte a acestei situații, pe lângă lipsa de asumare a clasei politice, este faptul ca mediul de afaceri încă speră să scape sectorial. În loc să se așeze structurat la masă și să negocieze o creștere graduala a fiscalității care să se întindă pe 3-4 ani, își sună cu toții prietenii din partide încercând să se “scape” pe ei in detrimentul altora. Toți cei care au strigat acum câteva luni indignați în susținerea creșterii salariilor din învățământ se arată astăzi indignați că trebuie să și plătim pentru asta”, a adăugat liberalul.