Președintele PNL merge pe mâna Comisiei Europene: Când se va întruni plenul pentru pensiile speciale

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 08-08-2023 19:15

Președintele PNL merge pe mâna Comisiei Europene: Când se va întruni plenul pentru pensiile speciale

„În momentul în care vom avea amendamentele finalizate, discutate și agreate cu comisia, vom avea de urgență și plenul”, spune liderul PNL, Nicolae Ciucă. El afirmă că specialiștii lucrează la punerea în acord a amendamentelor cu decizia CCR, publicată luni în Monitorul Oficial, anunță Mediafax.

„Lucrează specialiștii. Era doamna ministru a Muncii, doamna ministru a Justiției, oameni care se pricep la interpretarea deciziei CCR și lucrează. În momentul în care vom avea amendamentele finalizate, discutate și agreate cu comisia, vom avea de urgență și plenul”, declară Nicolae Ciucă, președintele Senatului.

El adaugă că își dorește ca modificarea legii privind pensiile speciale să fie adoptată în sesiune extraordinară.

Motivarea deciziei asupra modificării legii privind pensiile speciale a fost publicată luni seara în Monitorul Oficial. Legea trebuie să fie corectată de Parlament.

Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 726/2023.