O nouă variantă de coronavirus EG.5 sau 'eris' și-a făcut prezența în Rusia

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 10-08-2023 14:30
Actualizat: 10-08-2023 14:38

Specialiștii ruși au identificat 17 cazuri de infecție cu o nouă variantă a coronavirusului EG.5 sau "eris" în perioada aprilie-august anul acesta, a anunţat jurnaliştilor o sursă din cadrul serviciului de presă al "Rospotrebnadzor".

"În Rusia, primele cazuri izolate de infecție cu varianta EG.5 au fost depistate în aprilie 2023 (în orașul Moscova, regiunea Moscova, orașul Sankt Petersburg, în regiunile Magadan şi Irkutsk, în ţinutul Krasnodar şi în republicile Buriatia şi Hakasia).

În total 17 cazuri sau 0,24% din toate infecțiile înregistrate în perioada aprilie-august 2023" - se menţionează în comunicat. Surse din cadrul "Rospotrebnadzor" au subliniat că pe teritoriul rus această variantă "nu a avut deocamdată o răspândire largă".

Cu toate acestea, există riscuri de complicare a situației epidemiologice legate de COVID şi răspândirea acestuia.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a adăugat "eris" pe lista sa de variante aflate sub supraveghere.

În lume, primele mostre care conțin virusul datează din februarie 2023.

Potrivit datelor OMS, frecvența de detectare a acestei variante în lume a crescut de la 6,2% la 11,6%. EG.5 demonstrează o eficiență de răspândire semnificativ mai mare în comparație cu variantele predecesoare XBB predominante (XBB. 1.5. Kraken şi XBB. 1.16. Arcturus), au adăugat sursele "Rospotrebnadzor".

Varianta este răspândită în China, SUA, Marea Britanie, precum și în anumite țări din Europa și Asia. În prezent aceasta a fost depistată în 51 de țări.