Accident grav în Brașov: O mașină cu șase pasageri a fost izbită în plin de tren

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 10-08-2023 14:23
Actualizat: 10-08-2023 14:25

Un autoturism al cărui şofer nu a oprit la trecerea la nivel cu o cale ferată, în municipiul Braşov, a fost lovit, joi, de un tren. În urma accidentului şase persoane, între care doi copii, primesc îngrijiri medicale. Traficul feroviar este blocat, scrie News.ro.

Accidentul a avut loc la trecerea la nivel cu calea ferată situată în proximitatea intersecţiei străzilor De Mijloc şi Borzeşti din municipiul Braşov.

Şoferul unui autoturism nu a oprit, maşina fiind izbită în plin de un tren de persoane. Datele furnizate de Poliţia judeţeană Braşov arată că şase persoane au nevoie de îngrijiri medicale.

Surse din rândul echipelor de intervenţie au declarat pentru News.ro că o persoană a fost încarcerată, iar printre victime se numără şi doi minori.

Acolo au fost direcţionate echipaje ale Poliţiei Rutiere care, la ora transmiterii acestei ştiri, fac cercetarea la locul accidentului.

Traficul feroviar este blocat.