Compania daneză de medicamente Novo Nordisk cumpără compania canadiană Inversago Pharma

Autor: Alecsandru Ionescu
Publicat: 11-08-2023 08:59

Producătorul danez de medicamente Novo Nordisk a anunţat joi că va achiziţiona compania canadiană Inversago Pharma, printr-o tranzacţie de 1,07 miliarde de dolari, care include dezvoltarea unui regulator de apetit, transmite Reuters.

Inversago este o companie privată care dezvoltă terapii adresate persoanelor cu obezitate, diabet şi tulburări metabolice, a spus Novo Nordisk în raportul său aferent rezultatelor financiare din trimestrul al doilea, conform news.ro

Principalul activ al Inversago este INV-202, un blocant al receptorilor canabinoizi, care a demonstrat pierderea în greutate într-un studiu de fază 1b şi este acum în faza 2 de dezvoltare.

Novo Nordisk, producătorul medicamentului Wegovy, a spus că se aşteaptă ca achiziţia să fie finalizată în 2023, cu condiţia îndeplinirii unor condiţii de dezvoltare şi a unor etape comerciale.