Operațiunea de căutare a două persoane dispărute după un naufragiu în Canalul Mânecii a fost anulată de către Paza de Coastă Franceză

Autor: Daniel Mihai Dragomir
Publicat: 13-08-2023 04:44

Paza de Coastă Franceză a anulat operaţiunea de căutare a două persoane despre care se presupune că sunt dispărute, după ce o ambarcaţiune încărcată cu imigranţi a naufragiat în Canalul Mânecii, informează Rador.

Şase bărbaţi afgani au murit. Ei încercau să ajungă în Marea Britanie.

Un oficial francez a declarat că au fost mai mult de 60 de persoane - inclusiv copii - la bordul ambarcaţiunii de mici dimensiuni, în momentul naufragiului.