Romin Ntamack s-a retras de la Cupa Mondială

Autor: Alecsandru Ionescu
Publicat: 14-08-2023 18:28

Romain Ntamack, uvertura naţionalei de rugby a Franţei, lovit la un genunchi, este nevoit să declare forfait pentru Cupa Mondială care va avea loc în Hexagon între 8 septembrie şi 28 octombrie, a indicat luni pentru AFP o sursă apropiată de acest jucător.

Accidentat sâmbătă în victoria contra Scoţiei (30-27), jucătorul lui Stade Toulousain (24 de ani, 37 de selecţii) suferă de o ruptură a ligamentului încrucişat al genunchiului stâng, potrivit L'Equipe, conform agerpres.

Înlocuit în minutul 56 al acestui al doilea meci de pregătire, la Saint-Etienne, Ntamack s-a accidentat la un placaj. În locul său a fost introdus Louis Bielle-Biarrey, tânăra aripă a lui Bordeaux-Begles, în timp ce colegul său de club Thomas Ramos a fost folosit ca uvertură alături de mijlocaşul la grămadă Antoine Dupont, căpitanul Franţei.

În lipsa lui Ntamack, Matthieu Jalibert, uvertura lui Bordeaux-Begles, ar urma să fie titular la Cupa Mondială, unde "les Bleus" vor debuta cu un duel de gală împotriva Noii Zeelande.

Federaţia franceză de rugby (FFR) a anunţat luni că Cyril Baille, pilierul lui Stade Toulousain, va lipsi "între cinci şi şase săptămâni" din cauza unei accidentări la gamba dreaptă, ceea ce îl face incert pentru Cupa Mondială.

Echipa Franţei este acum în cantonament la Capbreton, în departamentul Landes, iar sâmbătă va disputa un meci de pregătire împotriva Fiji, la Nantes.