Autovehicul distrus în timpul unei încăierări în Timișoara

Autor: Alecsandru Ionescu
Publicat: 15-08-2023 16:55

Cinci persoane au fost duse la poliție, marți, după ce au distrus un autoturism în timpul unui scandal generat de neînțelegeri mai vechi. Polițiștii fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Polițiștii Secției 4 Timișoara au fost sesizați marți, la ora 14.22, cu privire la faptul că pe strada Vadul Crișului, din zona Ronaț a Timișoarei a izbucnit un scandal între cinci persoane pe baza unor neînțelegeri mai vechi, anunță IPJ Timiș, potrivit mediafax.

„Conflictul nu a degenerat, întrucât a fost întrerupt de intervenția polițiștilor, cele 5 persoane cu vârste cuprinse între 19 și 69 de ani, fiind conduse de îndată la sediul Secției 4 Poliție”, potrivit comunicatului.

Polițiștii transmit că în urma acestui scandal un autoturism a fost distrus, însă nicio persoană nu a fost rănită.

„Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii incidentului, precum și pentru luarea măsurilor legale care se impun. Se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice”, se menționează în finalul comunicatului.