VIDEO | Tragedie aviatică: Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit - Sunt cel puțin zece morți

Autor: Stefan Andrei
Publicat: 17-08-2023 20:35

Un avion cu reacţie de mici dimensiuni s-a prăbuşit înainte de aterizare, joi, în apropierea unui aeroport din Kuala Lumpur, capitala Malaysiei, lovind un autoturism şi o motocicletă, bilanţul fiind de cel puţin zece morţi, informează agenţia Reuters.

Avionul, de tip Beechcraft 390 (Premier 1), avea la bord şase pasageri şi doi membri ai echipajului. Aeronava s-a prăbuşit în zona Elmina din Kuala Lumpur, în timpul manevrei de aterizare, conform Mediafax.

Piloţii pierduseră contactul cu turnul de control, iar avionul a lovit o maşină şi o motocicletă pe o autostradă situată în apropierea aeroportului.

"Nu a fost nicio alertă privind vreo urgenţă, aeronava primise permisiunea de aterizare", a declarat Hussein Omar Khan, un oficial din cadrul Poliţiei. Echipele de intervenţie sunt încă la faţa locului.