West Ham a învins pe Chelsea, scor 3-1, în etapa a doua

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 20-08-2023 21:40


Echipa engleză West Ham United a învins duminică, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia Chelsea Londra, într-un meci din etapa a doua din Premier League, potrivit news.ro.

West Ham a deschis scorul în minutul 7, prin Nayef Aguerd, din pasa lui James Ward-Prowse, iar Carney Chukwuemeka a egalat situaţia pe tabelă în minutul 28. Gazdele au preluat conducerea în minutul 53, după golul lui Michail Antonio, din pasa aceluiaşi Ward-Prowse, însă Chelsea nu a mai avut puterea să revină şi Lucas Paqueta a stabilit scorul final în minutul 90+5.

Într-un alt meci disputat duminică, în etapa a doua, Aston Villa a dispus cu 4-0 de Everton. Golurile au fost înscrise de John McGinn (min. 18), Douglas Luiz (min. 24), Leon Bailey (min.. 51) şi Jhon Duran (min. 75).