Tragedie în Ploiești - Doi tineri, de 18 și 19 ani, au murit după ce mașina în care se aflau a luat foc (Video)

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 21-08-2023 07:14
Actualizat: 21-08-2023 07:22

Doi tineri au murit după ce mașina în care se aflau a lovit un stâp și a luat foc. Victimele au rămas încarcerate. Al treilea tânăr a reușit să supraviețuiască și a ajuns la spital.

Accidentul a avut loc în noaptea de duminică spre luni pe strada Mihai Bravu din orașul Ploiești. Potrivit IPJ Prahova, mașina în care se aflau cei trei tineri a intrat într-un stâlp și a luat foc.

Accidentul a fost anunțat la 112, iar echipele sosite la fața locului au constatat decesul șoferului, un tânăr în vârstă de 18 ani, și al unui pasager, un tânăr de 19 ani. Altă persoană cu vârsta de 18 ani a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

La locul producerii accidentului au intervenit, pe lângă polițiști, două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD și o ambulanță de terapie intensivă mobilă.