Partidul care a avut candidatul asasinat a pierdut alegerile din Ecuador

Autor: Alecsandru Ionescu
Publicat: 21-08-2023 12:23

Partidul care a fost nevoit să nominalizeze o nouă persoană după ce candidatul său a fost asasinat nu a reușit să ajungă în turul doi al alegerilor prezidențiale din Ecuador. Pentru funcția supremă se vor bate doi foști parlamentari.

Doi foști legislatori, Luisa Gonzalez, de stânga, și Daniel Noboa, un om de afaceri, vor lupta pentru președinția Ecuadorului în turul doi din octombrie, după ce au ieșit pe primele două locuri la scrutinul organizat duminică, potrivit CNN, conform mediafax.

Gonzalez, o protejată a fostului președinte Rafael Correa, care a promis să revigoreze programele sociale, a obținut 33%. Noboa, fiul unui important om de afaceri din domeniul bananelor și fost candidat la președinție, s-a clasat surprinzător pe locul al doilea, cu 24% din voturi.

Competiția a fost bulversată de asasinarea candidatului anticorupție Fernando Villavicencio. Crima este încă în curs de investigare, dar înlocuitorul lui Villavicencio s-a clasat pe locul al treilea cu 16%. Numele lui Villavicencio a apărut pe buletinele de vot deoarece acestea au fost tipărite înainte de uciderea sa.

Creșterea bruscă a criminalității, pe care actualul guvern o pune pe seama bandelor de traficanți de droguri, și economia în dificultate, ale cărei probleme au provocat o creștere a șomajului și a migrației, au fost principalele preocupări ale alegătorilor care au mers duminică la urne.