Moruţan, transferat definitiv de la Galatasaray la Ankaragucu

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 21-08-2023 13:31

Mijlocaşul român Olimpiu Moruţan a fost transferat duminică de la Galatasaray Istanbul la Ankaragucu, au anunţat cele două cluburi de fotbal din Turcia pe site-urile lor oficiale, potrivit Agerpres.

Internaţionalul român a semnat un contract pe trei ani cu echipa din Ankara, cu opţiune de prelungire pentru încă unul.

Ankaragucu va plăti 3 milioane de euro şi 50% din vânzarea ulterioară a jucătorului, dar nu mai puţin de 3 milioane. Galata a păstrat o opţiune de a-l transfera înapoi pe Moruţan pentru 3 milioane de euro.

La Ankaragucu, care a încheiat pe 11 în sezonul trecut din Super Lig, au mai jucat de-a lungul timpului fotbalişti români precum Stelian Carabaş, Giani Kiriţă, Radu Niculescu, Vasile Oană sau Valeriu Răchită.

În sezonul trecut, Galatasaray l-a împrumutat pe Moruţan la Pisa, în Serie B.