Jenni Hermoso a refăcut poza postată de Lionel Messi la finalul Cupei Mondiale din Qatar

Autor: Stefan Andrei
Publicat: 21-08-2023 22:32

La nouă luni după Lionel Messi, spaniola Jenni Hermoso a pozat în pat cu Cupa Mondială feminină. Ea a reprodus celebra fotografie făcută de atacantul argentinian a doua zi după triumful Argentinei în Qatar, la sfârşitul anului trecut.

O pernă mare şi albă şi un zâmbet în colţul buzelor. Corpul ei întins pe o parte, cu braţul drept întins şi mâna stângă sprijinită pe trofeul de aur, conform News.ro.

Cu o plapumă mai uşoară şi cu mult mai multe tatuaje decât La Pulga. Dar cu aceeaşi bucurie de a-şi fi împlinit visul, aşa a postat Jeni Hermoso o fotografie în social media.

Atacanta în vârstă de 33 de ani a fost una dintre jucătoarele cheie aie Spaniei în campania triumfală din Oceania. Jucătoarea de la CF Pachuca (Mexic), care a evoluat la Barça şi PSG (fostele cluburi ale lui Messi), a fost şi titulară la victoria de duminică, 1-0, în faţa Angliei, la Sydney.

De la festivitate, însă, ea s-a aflat în centrul unei polemici, în ciuda ei, deoarece Luis Rubiales, preşedintele Federaţiei spaniole de fotbal, a sărutat-o pe gură când i-a înmânat medalia.