Manchester City a spart banca: Transfer de 70 de milioane de euro din Ligue 1

Autor: Stefan Andrei
Publicat: 22-08-2023 16:18

Manchester City a ajuns la un acord cu Rennes, din Ligue 1, pentru transferul jucătorului Jeremy Doku, au anunțat marți Sky Sports și BBC.

Tranzacția are valoarea de 55,4 milioane de lire sterline (70,72 milioane de dolari), potrivit informațiilor prezentate de BBC. Internaționalul belgian merge marți la Manchester pentru a efectua vizita medicală, cnform News.ro.

Jucătorul în vârstă de 21 de ani a ajuns la Rennes, în Franța, în octombrie 2020 venind de la Anderlecht, din Belgia. El a avut 90 de apariții pentru echipa franceză în toate competițiile și a marcat 12 goluri.

Doku a marcat pentru Rennes în prima etapă a campionatului francez, la începutul acestei luni, în partida cu Metz.

Doku are 16 selecții pentru Belgia și a debutat pentru națională în 2020. El a fost convocat în echipa pentru Cupa Mondială din Qatar anul trecut.

Echipa lui Pep Guardiola caută să își întărească atacul după plecarea atacantului algerian Riyad Mahrez. City se află pe locul doi în clasamentul Premier League, cu șase puncte în două meciuri. Man City va juca duminică în deplasare cu nou-promovata Sheffield United.