Rafila, noi precizări despre şoferul care a provocat accidentul de la 2 Mai şi care nu fusese testat pentru droguri: Ordinul semnat anul trecut cu Lucian Bode

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 24-08-2023 07:30
Actualizat: 23-08-2023 21:56

Rafila, noi precizări despre şoferul care a provocat accidentul de la 2 Mai şi care nu fusese testat pentru droguri: Ordinul semnat anul trecut cu Lucian Bode

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă, referindu-se la cazul tragicului accident provocat de un şofer drogat în localitatea 2 Mai, că poliţiştii pot apela la serviciile institutelor sau centrelor de medicină legală atunci când au suspiciuni privind consumul de droguri de către un şofer, amintind că există un ordin comun al ministrului Sănătăţii şi ministrului Afacerilor Interne în acest sens.

”Noi am venit în sprijinul Ministerului de Interne pentru că, anul trecut, eu am semnat, împreună cu domnul ministru Bode, un ordin comun care permite Poliţiei să utilizeze laboratoarele centrelor sau institutelor de medicină legală acolo unde există suspiciuni. Poţi să nu ai, să spunem, un analizor la îndemână, dar poţi să apelezi la această metodă. Când este o astfel de suspiciune (privind consumul de droguri la volan – n.r.) cred că este important să tai lanţul de risc, pentru că există un risc, gândiţi-vă că acel grup de tineri putea să fie afectat şi mai mult. Mai mult, cred că şoferul care a produs această tragedie nici nu şi-a dat seama ce a făcut, nu cred că avea o înţelegere a gravităţii faptelor pe care le-a făcut”, a afirmat Alexandru Rafila, miercuri seară, la Digi 24.

El a precizat că ”e clar că accesul la substanţe psihoactive este posibil în ţara noastră”, subliniind rolul educaţiei în ceea ce priveşte prevenirea consumului de substanţe stupefiante.