Se reface Clanul Sportivilor: Fratele lui Mircea Nebunu, Vali, a fost eliberat din închisoare

Autor: Radu Pop
Publicat: 25-08-2023 22:28

La data de 31 iulie 2023, în urma schimbului de date și informații cu autoritățile din Italia, a fost depistat un bărbat, în vârstă de 43 de ani, urmărit internațional, căutat în baza unui mandat european de arestare emis de autoritățile române. Acesta a fost depistat într-un local din Portofino, Genova, transmit autoritățile. Este vorba despre Băluș Valentin Eugen zis “Vali Nebunu” - membru al gruparii “Clanul Sportivilor”, transmit sursele noastre.

„Pe numele acestuia, Tribunalul Arad a emis, la data de 20 octombrie 2021, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, prin care a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare, pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Schimbul de date cu autoritățile italiene a fost efectuat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul SIRENE”, transmit autoritățile.

Conform informațiilor obținute de Stiripesurse.ro, Băluș Valentin Eugen a fost eliberat în această seară de poliția din Italia, iar pe numele său nu va mai fi dispusă măsura extrădării.