Breaking! Agresor sexual, prins de polițiști în București: Bărbatul ataca femeile în lift

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 26-08-2023 01:32

Breaking! Agresor sexual, prins de polițiști în București: Bărbatul ataca femeile în lift

Polițiștii Capitalei au prins un individ care, în decurs de câteva ore, ar fi agresat mai multe femei. Bărbatul intra în lift cu victimele și încerca să profite de ele.

"La data de 25 august 2023, în jurul orei 20.50, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București - Secția 21 a fost sesizată, prin apel 112, de către o femeie, în vârstă de 27 de ani, cu privire la faptul că, în timp ce se afla în liftul blocului în care locuiește, din Sectorul 6, un bărbat ar fi agresat-o sexual.

De asemenea, tot la aceeași dată, în jurul orei 21.00, o altă femeie, în vârstă de 38 de ani, a sesizat, prin apel 112, aceeași unitate de poliție, cu privire la faptul că, în timp ce se afla în liftul blocului în care locuiește, în Sectorul 6, un bărbat ar fi agresat-o sexual, după care ar fi deposedat-o, prin violență, de geanta în care avea un laptop și mai multe bunuri personale.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale, din cadrul Secției 21, au demarat de îndată verificările, în vederea stabilirii situației de fapt și a identificării bărbatului bănuit de săvârșirea faptelor.

Precizăm faptul că, în jurul orei 23.40, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a fost sesizată, de către o a treia femeie, în vârstă de 33 de ani, cu privire la faptul că, un bărbat ar fi agresat-o sexual, în timp ce se afla în liftul blocului în care locuiește, din Sectorul 6 și ar fi deposedat-o, prin violență, de 150 de lei.

În urma activităților specifice, la scurt timp, bărbatul, în vârstă de 45 de ani, a fost identificat și depistat, acesta fiind condus la sediul de poliție, în vederea dispunerii măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sector 6, cercetările fiind continuate pentru săvârșirea a trei infracțiuni de “agresiune sexuală” și două infracțiuni de “tâlhărie”, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6", anunță Poliția Capitalei..