Maia Sandu, mesaj emoționant de Ziua Independenței: În ochii lor, Moldova are viitor - construit acasă cu încredere

Autor: Bogdan Antonescu
Publicat: 27-08-2023 08:08

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a venit cu un mesaj emoționant de Ziua Independenței.

Șefa statului de peste Prut a publicat un videoclip emoționant și un mesaj, cu prilejul celei de-a 32-a aniversare a Zilei Independenței țării, transmite Știri.md.

În ochii lor, Moldova e bogată - clădită pe truda lor, moștenire transmisă copiilor.

În ochii lor, Moldova are viitor - construit acasă cu încredere.

În ochii lor, Moldova este în pace și siguranță - pentru cei dragi, pentru neam.

În ochii lor, Moldova e peste tot în lume - omul sfințește locul.

În ochii lor, Moldova se dezvoltă - prin munca valoroasă a fiecăruia.

În ochii lor, Moldova e frumoasă - ea crește în mâinile noastre.

În ochii Moldovei se reflectă cu mândrie oamenii noștri.

La mulți ani, Moldova!”, a declarat Sandu.