Iranul anunţă că îmbogățirea uraniului continuă conform legislației interne

Autor: George Traicu
Publicat: 27-08-2023 13:27

Iranul a anunţat că îmbogățirea uraniului continuă pe baza unui cadru stabilit de parlamentul ţării - a declarat duminică șeful domeniului nuclear, Mohammad Eslami, întrebat despre rapoartele privind reducerea îmbogăţirii de 60%.

„Îmbogățirea noastră nucleară continuă pe baza legii-cadru” - a spus Eslami, referindu-se la o legislație aferentă.

La începutul acestei luni, Wall Street Journal a scris că Iranul încetinise semnificativ ritmul în care acumula uraniu îmbogățit aproape de nivelul necesar armelor nucleare și a diluat unele dintre stocuri, mișcări care ar putea ajuta la atenuarea tensiunilor cu SUA și la reluarea discuțiilor mai ample despre activitatea nucleară a Iranului.