Noua Zeelandă se confruntă cu o grevă medicală fără precedent

Autor: Daniel Mihai Dragomir
Publicat: 05-09-2023 05:35

O grevă fără precedent începe în Noua Zeelandă, fiind organizată de medici specialişti şi stomatologi pe fondul unei dispute salariale, informează Rador.

Asociaţia Medicilor Specialişti Salarizaţi solicită creşterea salariilor astfel încât să acopere inflaţia. Asistentele medicale, profesorii şi personalul militar au ajuns recent la acorduri salariale noi cu agenţiile guvernamentale. Acţiunile sindicale survin la mai puţin de 6 săptămâni până la alegerile generale. O altă grevă va avea loc săptămâna viitoare şi încă una săptămâna următoare.

Sănătatea publică a fost gestionată de administraţiile locale din Noua Zeelandă, dar guvernul laburist neozeelandez a creat recent un serviciu naţional de sănătate, modelat după NHS din Marea Britanie.

Principalul partid de opoziţie doreşte introducerea unor reforme menite să stabilizeze forţa de muncă din sectorul sănătate, în special cu menţinerea asistentelor medicale.