Adevărata bombă de pe masa ANAF! Mai bine de jumătate din companiile cu capital de stat au datorii

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 05-09-2023 20:01

Mai mult de jumătate din cele 1.718 de companii cu capital majoritar de stat au obligaţii fiscale restante, în sumă de 19,8 mld.lei. Cei mai mari datornici sunt Compania Naţională a Huilei, CFR Marfă şi Complexul Energetic Hunedoara, potrivit ZF, scrie Mediafax.

Mai mult de jumătate din cele 1.718 de companii cu capital majoritar de stat, respectiv 910 operatori economici, înregistrează obligaţii fiscale restante în sumă de 19,8 mld.lei, din care 13,5 mld.lei (68%) reprezintă arierate asupra cărora nu se poate acţiona prin măsuri de executare silită, a anunţat marţi Ministerul de Finanţe.

Din totalul de 13,5 mld.lei, cea mai mare pondere, 88%, o deţin arieratele operatorilor aflaţi sub incidenţa prevederilor Legii nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, însumând 11,9 mld.lei.

ANAF nu poate executa silit aceste companii datoare deoarece acestea se află sub incidenţa unor prevederi legale care suspendă aplicarea Codului de Procedură Fiscală (spre exemplu Legea insolvenţei, hotărâri judecătoreşti, proceduri de administrare specială etc.).

Primii trei contribuabili cu cele mai mari arierate sunt:

- Compania Naţională a Huilei, cu arierate fiscale în sumă de 5,2 mld.lei, aflată în insolvenţă din data de 28.04.2015,

- Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă, cu arierate fiscale în sumă de 2,2 mld.lei,

- Societatea COmplexul Energetic Hunedoara, cu arierate fiscale în sumă de 1,8 mld.lei, aflată în insolvenţă din data de 14.11.2019,

Cele trei companii cumulează 9,2 mld.lei arierate fiscale (aproape jumătate din totalul general de 19,8 mld.lei) .