Călugări protestează în Grecia față de noile cărţi de identitate biometrice

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 06-09-2023 06:11
Actualizat: 06-09-2023 07:45

Demnitari creştini ortodocşi şi cetăţeni credincioşi din Grecia s-au pronunţat în ultimele zile împotriva noilor cărţi de identitate biometrice pe care guvernul de la Atena a decis să le pună în circulaţie în viitor, aplicând o reglementare europeană, relatează AFP, conform Agerpres.

O manifestaţie este prevăzută pentru duminică 10 septembrie în piaţa Syntagma din centrul Atenei. În urmă cu două zile, o demonstraţie similară a avut loc la Salonic, al doilea oraş din Grecia.

''Suntem pe ultima linie dreaptă pentru manifestaţia noastră amplă din piaţa Syntagma prevăzută pentru duminică contra cărţilor de identitate'', a declarat pe pagina sa de Facebook un călugăr ortodox ce are zeci de mii de urmăritori.

Guvernul grec anunţase săptămâna trecută că procedura pentru obţinerea noilor cărţi de identitate ar trebui să înceapă în 25 septembrie, reamintind obligaţia Greciei de a se conforma reglementării europene privind ''consolidarea securităţii'' acestui document adoptat în 2019.

În virtutea acestui text, fiecare stat membru al Uniunii Europene trebuie să emită până în 2026 noi cărţi de identitate cu format de card bancar, conţinând date biometrice.

Duminica trecută, peste 2.000 de persoane, printre care preoţi şi călugări, purtând icoane, cruci şi drapeluri ale Greciei, s-au strâns în centrul Salonicului pentru a protesta împotriva noilor cărţi de identitate.